TOP

Mama SRL

cazare la spital privat

Cazare la spital privat

Am ales cazare la spital privat pentru ca am o speranță ca totul va fi bine. Chiar și cu aceasta idee pot apărea situații neprevăzute. În cazul nostru cred ca doar faptul ca mă simteam într-un mediu sigur m-a făcut sa am răbdare și încredere ca pana la urma copilul va ieși de acolo sănătos. Am ales Sanador pentru ca acolo s-a și născut copilul și pentru ca experiența nașterii a fost cea mai buna din toate poveștile auzite.

Aș fi vrut sa mă apuc sa scriu despre 40 de ani, despre ce am realizat eu ca trebuie sa schimb sau despre lucrurile pe care mi le doresc în noua decada. Ei bine, Mercur sau pur și simplu conjunctura au făcut ca primul cadou de ziua mea sa fie febra pentru cel mic. Și ce poți sa faci în astfel de situații? Suni medicul de familie? Da, dacă nu e duminica și ai aștepta pana când are un pic de timp liber sa răspundă. A doua opțiune e sa te duci ca orice mama nebuna la urgente cu copilul. Așa am făcut. Ne-am urcat în mașină și am mers direct la urgență. Acolo am prins un interval în care nu veniseră buluc părinți și copii cu probleme și l-a văzut imediat un doctor. Prima regula acum la urgente este sa vadă dacă nu ai cumva Covid. Deci mama și copil sunt testați pentru Covid. Apoi când se mai limpezesc apele începe analiza. Nu avea nimic la plămâni. Avea amigdalele cu puroi și clar muci. Așa ca ni s-au prescris antibiotice și tot felul de medicamente care sa ii scadă febra. Da, febra devenise îngrijorător de mare. Am plecat acasă și am devenit suport pentru copilul care avea nevoie de mine sau care dorea pur și simplu sa știe ca va fi bine la finalul acestui episod. După doua zile în care febra tot nu renunță sa scadă, am sunat medicul de familie. Am primit răspuns sa mai așteptăm o zi ca sa isi facă efectul antibioticul. Am mai așteptat o zi. A treia zi am sunat din nou medicul de familie și răspunsul a fost același. Atunci ne-am urcat din nou în mașină și am mers cu el la urgență. Și de aici ne-au internat. După doua zile de analize, verificări, ni s-a spus și diagnosticul: pneumonie. Ei bine, nu mă pricep sa spun dacă a evoluat din amigdalita în pneumonie ca nu am făcut niște ani de școală și de fapt nu are niciun rost sa îmi dau cu părerea. Ce a urmat a fost un curs lin de tratament pe care cel mic l-a acceptat mai bine decât dacă i l-aș fi administrat eu acasă. Și nu mă refer la tratamentul prin branula, ci la toate siropurile și picăturile și pufurile pe care le-a luat vitejește în spital. Ce am simțit ca pe un regret la început opțiunea de a merge într-un spital privat, s-a dovedit ulterior a fi o decizie mai înțeleapta decât la stat. De ce? Pentru ca ce avea fiul meu era viral și am luat și eu, așa ca stand cu el în spital am fost văzută de medici și mi s-a administrat tratament. A fost cea mai rapida cale sa ne facem bine amândoi. Sigur ca puteam sa merg mai departe sa sufăr eu pana ieșea el din spital și apoi întoarsă acasă sa încep sa iau și eu tratament. Da, intrarea în colectivitate a copiilor ne aduce și noua adulților boli. Aș putea povesti de ce am ales privat în favoarea statului, dar ar trebui sa povestesc despre toate experiențele neplăcute de la stat și despre faptul ca uneori nici nu iti vine sa mai încerci alternativa stat indiferent cât de accesibila ar fi sau câte taxe dai la stat. Și spun asta pentru ca alergând intr-o seara de la un spital la altul pentru o problema destul de recognoscibilă chiar și pentru cei neavizate, am decis ca nu e cazul sa mai încerc vreodată sistemul de stat. Nu are rost. Cred ca statul nu oferă nimic din toate acele gratuități. E o părere personală și mi-o mențin.

De ce am fost panicata? Pentru ca după 2 zile de la internare copilul avea în continuare episoade de febra și o stare proasta. Ce-i drept, după 3 zile de la internare a fost vizitat de toți medicii și a explicat din mânuțele lui energice de ce e bine sa lași urechea sa iti pună picături în ureche și de ce trebuie sa facă puf în nas. Acum face injecții familiei și chiar și lui isi face. Cred ca toți am vrut sa ne facem doctori influențați de situațiile acestea.

Dacă ar fi sa reiau experienta, aș alege la fel, indiferent de costuri. Plusurile sunt mult prea multe ca sa pot compara cu un spital de stat. Minusurile care se pot numi câteva Bâlbe pe care le înțelegi după ce trece isteria febrei și mucilor. Ce aș consider ca se poate îmbunătăți este folosirea unui anestezic local pentru instalarea branulei la bebeluși și copiii mici. Nu știu dacă exista vreo metoda prin care și ăștia cu venele subțiri sa nu fie chinuiți la montarea branulei. Cred ca trebuie gândit un pic mai bine partea de comunicarea chiar și în mediul privat. Desi semnezi o tona de hârtii pentru fiecare Operațiune, avem lacune în materie de comunicare.

Acum e mult mai bine, e cel mai răsfățat copil din punctul meu de vedere, dar milităria se și coboară din pod. Și da, cred ca nu te învață nimeni din nicio poveste cât de panicata ești când îl vezi neajutorat și te gândești ca i se poate întâmplă ceva și mai rău. Și nu te învață nimeni de unde iti recapeți puterea sa ii spui “NU” brusc și dintr-odată când îl vezi înapoi la joaca și iti dai seama ca e mai șef decât ți-ai fi dorit. Am vrut sa pun aici pe hârtie suișurile și coborâșurile acestui episod ca sa recunosc ca nu sunt perfecta, sunt slaba și ca în spital mă pierd în fata medicilor. De acasă toată lumea aștepta vesti și explicații de la mine, iar eu îmi doream doar sa savurez liniștea aceea când el nu mai tusea, nu mai făcea febra și dormea pe umărul meu. Da, acum trebuie sa savurez radarul care nu vrea sa mă piardă nici prin casa. Adică în spital am încercat sa lucrez din vârful patului și a funcționat. Apoi am venit acasă și am realizat ca nu e chiar așa de simplu ca la spital unde stăteau niște doamne după noi: ne aduceau laptele gata încălzit, aveau grija de biberon spălat, ne aduceau masa, ne aduceau tratamentul, veneau sa ne măsoare temperatura și oxigen. Da, era într-un fel mult mai comod. Iar în tot acest timp ii înțeleg și pe cei de acasă care păzeau telefonul și nu știau ce sa mai facă. Dar alt avantaj al unui spital privat este ca ai toate mesele incluse și nu trebuie sa mai aduci lucruri de acasă. Bine, dacă nu ai de-a face cu micuțul Goe – cum e al meu – poate fi cea mai buna masa de pe planeta ca lui ii plac covrigii cu mac și ceaiul cu lapte. Și astea nu prea le găsești în meniul de spital. Poate ar trebui sa se gândească un pic sa introducă și așa ceva în meniu.

Din seria lucrurilor care nu mi s-au părut în regula dar pe care pot sa le trec cu vederea a fost lipsa comunicării unui diagnostic rapid, lipsa unui plan de situație în care și mama se îmbolnăvește de la copil, încercările eșuate de a-i pune branula micuțului meu și lipsa unor canale TV mai blânde pentru copii (duck tv sau nick jr).

În amintirile mele din copilărie nu tin minte sa fi stat mult cu mama în spital. De fapt cred ca pe atunci nu prea aveai voie sa stai cu copilul în spital și atunci evitai aceasta situație pe cât posibil. Mama dădea cu subsemnatul ca te ia acasă și te faci bine. Nu știu dacă existau repercusiuni dacă nu te făceai bine și veneai înapoi la spital. Cu siguranță nu existau medici de familie și mamele funcționau pe post de medici de familie. Mama avea mereu prieteni care știau medici și asistente. Erau prea multe? Nu știu, dar așa se rezolvau lucrurile atunci. Tocmai pentru ca nu am vrut sa fac la fel meseria de mama, am decis de când s-a născut cel mic ca medicii știu cel mai bine ce e bine pentru el. În plus, mama nu se îmbolnăvea cand mă imbolnaveam eu. Adică cred ca făcea și ea ceva răceli, dar era mult mai rezistenta decât sunt eu. Și asta mă cam pune pe gânduri. Merg peste tot cu mașină, nu mai folosesc mersul pe jos deloc. Îmi doresc sa fiu la fel de energica și dornica de viață cum mi-o amintesc pe mama în Copilăria mea. Mai știe cineva sa joace Canastă? Ai mei jucau de zor. Noi jucam un amărât de Catan și am renunțat și la ala de când cu pandemia. Asta e ce ne-a ucis în aceasta societate: socializarea și mișcarea.

Cazare la spital privat pentru ca vrei sa ai o garanție ca totul va fi bine. Chiar și cu aceasta garanție pot apărea situații neprevăzute sau exista momente pe care nu le înțelegem. Eu sunt prima care judeca orice se întâmplă și cumva de cele mai multe ori am dreptate. Posibil ca judecata mea sa fie uneori pripita și sa vina din disperarea de mama. E posibil sa fie și reala judecata mea căci după 3 rânduri de teste făcute intr-o direcție Dr. House-easca cum o numesc eu, e clar ca nu are așa ceva copilul. În plus medicul ORL-ist care l-a văzut a concluzionat ca nu avea clar semne de așa ceva. Nu judec încercarea unui medic de a fi meticulos, dar îmi permit sa judec ca posibil ca o pregătire temeinica sa nu te facă nesigur de diagnosticul clar pe care îl ai în fata. Cazarea la un spital privat este costisitoare, dar în același timp ai acea liniște interioară ca ești pe mâini bune. De unde știu asta? Nu știu, simt și cred ca 90% din job-ul de mama se bazează pe instinct. Da, am parte de cele mai multe ori de nervi, de neîncredere, de furie, de multe simțăminte pe care încerc sa le domolesc cumva, dar instinctul este cel care mă duce de cele mai multe ori înainte. Și astfel ca nu regret ca am ales acest spital. Ce aș fi făcut diferit? Da, la orice răceală ulterioară aș fi mers cu copilul la ORL. Nu știam pana acum cât de importanți sunt acest medici în Copilăria fiului meu, dar tocmai i-am ridicat mai sus decât medicul pediatru. Astfel de medici iti identifica imediat unde ai infecție și iti dau tratament adecvat pentru toate răcelile, gripele și bolile acestea de grădiniță. Nu medicul de familie e important în viață copilului meu. Am concluzionat eu scurt și pragmatic.

Post a Comment