TOP

Mama SRL

la mare cu mult soare

Pe la mare cu mult soare

Am decis sa schimbam toata rutina noastra cu Grecia si sa alegem sa mergem in Romania la mare. Am simtit lipsa marii si imi doream din tot sufletul meu sa traim aceasta experienta cu copilul la actuala varsta. Asa ca am plecat in mai multe etape pe la mare si am avut noroc de mult soare.

Am inceput la mare cu putin soare la final de Iunie. Usor frigut pentru perioada, dar mi-a placut linistea si lipsa aglomeratiei. Sigur ca vizita cu un copil aduce cu sine niste disconfort: lapte de incalzit, fructe proaspete, mancare la discretie. Toate aceste elemente nu erau tocmai la indemana pentru o perioada la inceput de sezon. Totusi am fost placut impresionati de hotel pentru ca avea un mic dejun generos, erau foarte deschisi sa ne ajute cu laptele si apoi nu au fost rigizi cu introducerea cumparaturilor de supermarket in hotel. Am fost la hotel Ges – ceea ce a fost incantare pentru copil. Eram chiar la baza telegondolei și cel mic iubeste masinaria asta. Ne-am plimbat in fiecare zi, uneori chiar de doua ori pe zi cu telegondola. Micul dejun a fost bogat si personalul a fost extrem de prietenos.

Am continuat la mijloc de August la Vama Veche. Aici am ajuns pentru prima data si am nimerit o mare turcoaz si mult soare. Si cazarea a fost motivul pentru care ne-am dus acolo. Am ales in functie de pozele de pe internet, de localizare pe harta și de recomandarile catorva persoane care fusesera acolo. Am ales bine. As spune chiar foarte bine. Nu au mic dejun in adevaratul sens al cuvantului, dar au cea mai buna cazare pentru relaxare. Daca nu eram in sezon ar fi trebuit sa ne ducem sa ne aprovizionam din Mangalia, dar cum eram in sezon am gasit cam tot ce ne trebuia in Vama. Este un loc diferit fata de tot ce auzisem eu. Am ales sa nu gustam weekend si de aceea a fost si mai dragut. Am avut parte de putina aglomeratie, am gasit locuri unde se mananca bine, copilul a mancat sanatos si bine. Apa avea alge, dar am prins si zile in care era atat de limpede incat vedeai fundul marii. Nu prea curata autoritățile algele, asta ne-a cam deranjat. Dar amintirile care ne raman sunt libertatea cu care copilul mergea pe bicicleta in drum spre plaja, sanatatea cu care gusta din viata aceasta la sat si sentimentul ca nu trebuie sa il controlam tot timpul pentru ca raspunde, asculta, este calm. Da, Vama m-a impresionat pentru acest sentiment de libertate si de desfasurare a copilului.

Apoi am decis sa ne ducem in Constanta si sa gustam din visul unui hotel pe plaja. Aici am fost un pic dezamagiti de cazare, dar am incercat sa ne facem programul mai departe. Este un oras frumos cu cladiri extrem de frumoase inghesuite de cladiri noi din diverse etape de modernism. Asta imi place, dar din motive de copil nu am apucat sa mergem prea mult pe jos. Scarile de urcat cu copilul in carca au fost o provocare. E bine ca am reusit sa prindem vreme buna si sa vizitam cateva locuri. Intr-una din zile am fost la plaja Vadu. Toata lumea a fost nefericita in masina pana am ajuns acolo. Si acolo a fost capatul plangerilor. De fapt acolo si copilul si sotul s-au declarat cu adevarat multumiti de alegere. Sa mergi cu bicicleta pe dune a fost aventura maxima a copilului. Si ce iubesc la el este ca a invatat acest sentiment: acasa ne descaltam, pe plaja ne descaltam, pe zone de tarana mergem desculti. Din pacate programul delfinariului nu l-a impresionat. Inca nu intelege emotia animalelor. Adica a stat un pic cu barba in palma si a concluzionat ca e prea mic sau prea departe. Asa ca am cautat un loc mai bun tot spectacolul. Nu era singurul copil care se aventura pe acolo. Dar era al meu si stie bine cum sa isi faca simtita prezenta.

Plajele din Romania au ceva frumos, dar recunosc ca imi lipseste feelingul ala grecesc. Imi lipseste spre exemplu o gustare sanatoasa de fructe, o salata simpla pe care sa o poti savura pe plaja. Da, in Romania ne lipseste un cult al mancarii sanatoase pe plaja. Mancam hamsii, mici, carnati, paine si cartofi. Nu stiu cum naiba ne miram de greutatea noastra. Oricat ai inota, ai nevoie de ceva legume si fructe. E complicat cu mancarea la noi. Sigur ca gasesti locuri unde poti manca o salata, dar vorbesc de accesibilitatea pe plaja. Si tin minte ca in 2018 am dat o fuga la mare inainte sa nasc si m-am imbolnavit rapid pentru ca pe plaja nu puteam servi niciun mic dejun inainte de 12:00. Gravida fiind am simtit caldura mult mai puternica decat de obicei. Asa ca pot spune sincer ca nu imi doresc vacante unde sa nu pot manca ceva sanatos eu sau copilul pe plaja. Si da, este unul din motivele pentru care am decis ca e printre putinele vacante pe care le vom petrece in tara.

Concluzia celor 3 cazari este ca la capitolul ospitalitate Romania mai are de invatat, ca exista putini oameni care sa fie dedicati si de la care sa simti ca esti bine venit. Din păcate pe la marea românească te poți bucura de mult soare, dar și de ceva lipsuri. Sigur ca sezonalitatea marii lasa loc joburilor pe masura. Poate de aceea la munte lucrurile sunt diferite.

Post a Comment