Mama SRL

Pe masura ce copilul meu creste, el invata sa se apere sau sa isi manifeste interesul si afectiunea fata de alte personae prin gesturi aparent violente. Poate nu inseamna intotdeauna ca vrea sa fie violent, poate inseamna ca incearca sa atraga atentia. Sau poate a vazut undeva un comportament similar si incearca sa para si el mai mare si mai important imitand. Oricare ar fi situatia nu ma simt bine sa fiu mama copilului violent. 

Imi amintesc din copilaria mea cum inainte de inceperea scolii venise in bloc o familie noua cu o fetita cam de varsta mea. Nu stiu cum am simtit eu o amenintare in ea, dar am simtit nevoia sa fiu rautacioasa intepand-o. Fetele mai mari de la bloc au aparat-o si ulterior am invatat sa construim impreuna o prietenie care dureaza si astazi. Aveam varste de scoala si asta a contat foarte mult caci am inteles fiecare ce teren comun trebuie sa parcurgem. Fiul meu abia are varsta de mers la gradinita. Si de aceea mi se pare foarte greu sa ii explic cum trebuie sa se comporte ca sa nu ii deranjeze pe ceilalti.

Ce am invatat din discutiile cu Ileana este ca trebuie mereu sa educam copiii prin exemple personale. Clar nu vede la noi violenta, dar daca vede ca noi ne comportam cu caldura fata de alti oameni sau alte fiinte si ei copiaza. E un exemplu contrar a ceea ce a intalnit poate pana acum in interactiunea lui cu societatea. Desi o facea cand abia se ridicase in doua picioare, fiul meu a invatat sa nu mai loveasca florile dupa cateva exemple de comportament bun la adresa bietelor plante. Apoi l-am invatat ce inseamna un copac urcandu-l in el. Si cred ca in felul asta a devenit mai aproapiat de plante si s-a simtit inclus in mediul lor astfel ca astazi mangaie flori, culege frunze de pe jos pe care incearca sa le puna la loc in copac si intelege ca uneori copacii sunt tunsi ca sa nu il loveasca pe el crengile in cap. E important ca cel mic sa vada cateva exemple din natura si sa inteleaga ce inseamna afectiunea si interactiunea sociala. Am decis ca cel mai bine este sa ii arat animalele domestice. Si ii place maxim cand merge la Ferma animalelor si vede capritele care stau gramada si asteapta mancare. Intelege ca practic toate vor primi cate ceva de mancare si el trebuie sa le hraneasca pe fiecare in parte ca sa ramana aceasta armonie in ograda. 

In timpurile acestea ciudate fiul meu a interactionat cu diversi copii: mai mici sau mai mari. A fost uneori impins, a fost uneori lovit, i s-au luat jucarii din mana, dar daca pana acum totul a stat sub semnul e si el mai mic, acum a inceput sa fie si cel mai mare din parc si incerc sa il invat sa nu fie rau cu cei mici. Daca este lovit de alt copil el incepe sa planga. Daca considera ca un adult sau copil mai mare este interesant are un gest ca un fel de palma pe care o aplica. Nu e tocmai o violenta voita, dar incerc sa il dezvat de aceasta manifestare cu blandete si explicandu-i la nivelul lui de intelegere. 

Am decis sa dezbat un pic abordarea problemei unui copil violent impreuna cu Ileana Martini ca parte dintr-o serie de articole in care sa putem defini anumite comportamente ca fiind normale sau pe altele ca fiind eronate. Cand spun eronate nu inseamna ca e gresit cum gandeste mama cand copilul ei loveste, inseamna doar ca din punctul de vedere al societatii in care ne dorim sa se integreze copilul, acesta nu are un comportament tocmai potrivit. Asta inseamna ca pe viitor va fi exclus si copilul trebuie sa stie ce inseamna consecintele faptelor sale. Copilul meu plange daca ne loveste si daca ii explicam ulterior ca a gresit. Deci intelege cumva ca a facut ceva gresit, dar doreste sa atraga atentia si nu stie cum. Imi doresc foarte mult sa va ajute si pe voi raspunsurile date de Ileana. 

Ce simte o mama cand copilul ei loveste?

Cred ca depinde de mama… unele mame care valorizeaza tipul de cultura agresiva, automat isi valorizeaza si copilul ca face asta, atele isi dau seama de gravitatea comportamentului iar alte mame aleg sa ignore acest gest al copilului ei. Nu de putine ori, am auzit mame care confunda agresivitatea copilului lor cu “a da din coate” – “stie el sa se descurce in viata”

Cum poate mama sa descurajeze atitudinea agresiva a copilului violent fara a-i stirbi personaliatea?

Cu toate ca exista un trend educational de a nu spune copilului “nu” spre a evita disturbarea personalitatii lui in vreun fel, acest lucru este aproape imposibil intr-un proces educational sanatos. Evident, fara a face abuz de acest cuvant si atitudine din partea familiei, copilul are nevoie de repere morale, limite rezonabile si organizare. Nimic din mai sus mentionate nu i suprima personalitatea, cu atat mai mult cu cat ultimele studii arata ca tot mai multe componente ale personalitatii sunt innascute- caracterul si temperamentul sunt determinate genetic oricum iar noi parintii nu facem altceva decat sa fim exemple de comportament si indrumare verbala prin care ii putem educa.

Cine educa un copil? 

Parintii in primul rand au cel mai mare ascendent in viata copilului, in al doilea rand este evident toata constelatia familiala de care apartine si in urma caruia se va identifica si va alege(pe cat se poate) anumite structure sociale din care sa faca parte care vor duce mai departe educatia primita. Educatia este un proces multidisciplinar si multifactorial. 

Cum definesti violenta pentru copil?

Violenta are aceeasi definitie cred si pentru adulti si pentru copii.

Aparare/instigare?

Diferenta este cam aceeasi cred cu abuzator si victima. Abuzatorul este intr un rol de instigare iar victima poate sa aibe acte de aparare impotriva unui abuzator, este un process omenesc si logic sa ne aparam. 

Grea intreabre hahaha: momente importante de spatiu in care copilul poate sa interactioneze cu alti copii, parintii treacand in rol second, momente in care parintele interactioneaza frumos cu copilul si in locurile de joaca si momente de explorare individuala a copilului. In ceea ce priveste violenta la locul de joaca sau unde parintele este prezent, as tine sa mentionez ca este importanta implicarea parintelui, astfel incat sa copilul sau sa se simta protejat. Statistic vorbind, copiii care au avut parinti implicati si protectori au o mai buna incredere in sine si ulterior invata prin exemplu asertivitatea si nevoia de a se apara. 

Ileana Iliescu – Psiholog Clinician si Psihoterapeut Centrul Talk Talk – http://centrultalktalk.ro/ileana-iliescu/