O casa la mare
De cand ma stiu sunt mare iubitoare de mare. In copilarie si adolescenta imi doream sa vina vacanta mai repede si sa mergem la mare. Programul de acolo mi se parea excelent: trezire matinala in plin soare, albastrul apei si zgomotul valurilor, apoi somn si iar o tura de apa si nisip. Uneori seara prindeam si program de restaurant. Iubesc restaurantele dintotdeauna. Deci apa, restaurante, nisip si mult soare este reteta mea de viata frumoasa. Si pentru ca toate aceste lucruri nu imi ajung doar o saptamana pe an, am inceput sa cochetez cu ideea unei case la mare. Asa am realizat ca imi doresc o casa la mare. Este un vis pentru mai tarziu sau pentru o perioada de tihna.
Pentru ca munca ma poarta uneori in locuri absolut minunate, am vizitat orase de la mare in afara sezonului. Cel mai frumos mi s-a parut ca era o liniste aparenta, iar vacarmul valurilor care veneau sper mal era insesizabil. Am vazut Cannes si Barcelona in afara sezonului si am simtit ca acolo vara nu pare sa se termine. Si atunci cand se anunta ploaie, cerul este mai pregnant decat norii. E ceva cu casele astea de la mare. Chiar si un apartament pe plaja iti da senzatia ca esti navigatorului semet deasupra valurilor necunoscute. E o poezie in mintea mea toata ideea asta de mare. Bunica imi spunea sa fiu atenta la mare ca poate fi inselatoare, dar eu am simtit mereu ca ma atrage nisipul acela fin si frumusetea apei. Oare cum ar fi sa stau mereu langa mare? O casa la mare care sa imi ofere accesul la toate aceste comori ravnite ar fi un vis frumos. Dar locuiesc intr-un oras prafuit care uneori incearca sa compenseze pentru plaja fina.
Si apoi s-au intamplat lucruri ciudate in orasul meu: au venit pescarusi. Mama imi spunea ca pasarile vin de la mare spre orase cand marea e saraca in resurse. Si mai tineti minte cei doi pescarusi din Finding Nemo: Mine, Mine, Mine. Ei bine, aceste pasari dragute au facut atata drum si au venit sa imi dea si mai mult senzatia de mare. La prima vedere ma simt bine cand le vad dand tarcoale blocurilor. Sunt foarte guralive aceste pasari, e imposibil sa le ratezi caci le auzi. Pe cat de simpatice sunt zgomotele lor par a striga de zor “Ma-ma”. Spre deosebire de restul pasarilor cu care suntem obisnuiti, acestea fac si noaptea scandal. Uneori ma trezesc crezand ca striga copilul dupa mine. Dar ma linistesc repede si ma gandesc ca imi dau si mie impresia ca sunt pe malul marii. O impresie de mare, desi sunt in oras. Acest sentiment iti incalzeste extrem de mult atitudinea fata de mediul urban deranjant. Nu adie briza aceea draguta si placuta, nu suiera vantul puternic, nu se vede apusul de soare la orizont, caci la orizont gasesti doar blocuri. Zgomotul pescarusilor face orasul sa iasa din agonia pandemiei care ne-a schimbat viata in ultimul an.
In plus ca sa imi faca si mai tare dor de mare, am primit niste oferte de apartamente minunate pe malul apei. Nu sunt pe malul marii. Sunt pe malul unui lac de la mare. Totusi e o casa la mare. Mi-as dori sa am asa ceva. Mi-ar placea sa ma trezesc si sa simt caldura. Mi-as dori sa pot scrie de undeva din confortul terasei mele generoase de la mare. Da, sunt vise, sunt lipsite de realism, dar sunt vise frumoase. Eu tot visez sa am o casa la mare. Visez sa stau pe plaja si sa nu ma deranjeze decat pasarile alea.
