Mama SRL

Sportul de mama este emotia suporterului care parca face si el aceeasi performanta cu eroul de pe teren. Astazi am umblat cu fiul meu dupa diverse lucruri: am cautat sa ne lamurim daca avem nevoie de o bicicleta noua sau nu. Am decis dupa 3 magazine ca nu e cazul sa schimbam nimic acum. E foarte buna bicicleta asta. Asa ca am decis sa ne ocupam de alte sporturi. Asa am descoperit cosul de baschet. Sunt atat de mandra de el incat nu pot sa nu scriu despre emotiile pe care le traieste el descoperind universul sportului. Am definit intreg conceptul sub umbrela metaforei sportul de mama. Practic incerci sa simti ca practici si tu sportul alaturi de cel mic, desi esti doar un suporter de pe margine. 

Este extrem de ambitios, atras de bicicleta si minge. Mi-am dorit un copil biciclist din dorinta de a depasi niste frici nejustificate pe care le aveam. Fricile le-am capatat intr-o zi in care am auzit pentru a nu stiu cata oara ca nu pot. Am incercat sa ii creez fiului meu din prima zi senzatia ca nu exista nimic peste varsta si putinta lui. Sigur, a cazut, sigur s-a lovit, sigur, nu a reusit sa faca tot ce pot cei mari sa faca, dar asta nu l-a oprit sa nu mai incerce. Si incerc in fiecare zi sa ii creez un univers tot mai frumos in care sa aiba curajul sa depaseasca bariere. Eu le-am insusit pe cele spuse doar din jur. De cand am un copil stiu ca nu mai am aceste bariere si ca nimic nu e imposibil, chiar si atunci cand nu dorm noptile de grija/teama/spaima. Iar sportul m-a ajutat sa imi recapat increderea in mine. E greu sa iti faci timp pentru munca, scris, copil, casa si sport. De fapt e greu sa ai timp pentru tine. Totusi in anumite seri linistite e bine sa stea televizorul inchis si copilul cuminte in pat, ca tu sa reusesti sa asterni pe hartie cu emotie aceste momente pe care le vei uita cu siguranta. Sportul de mama inseamna emotii traite din plin si uitate la fel de repede. 

Traiesc in orasul asta mare si poluat si am nevoie de timp sa fac si eu ceva pentru mine. Am nevoie sa imi asigur o viata mai buna si incerc sa scap de frici. Sofatul imi elimina aceasta spaima, dar imi creste nervozitatea, imi pierd atentia la momentul prezent, imi ridica alte anxietati. Asa ca singura varianta pe care as putea sa o consider acceptabila, ar fi sa pedalez in liniste pana unde am nevoie. Din pacate, data fiind varsta mica a copilului, ma lovesc de alte bariere: bicicleta pliabila ca sa am loc pentru ea in casa, copil mai mare care sa asculte indicatiile, benzi pentru biciclisti, mai putin aer poluat. Asa ca infrunt cu aer in piept singurica la drum acest oras. Si el se zbate intre dorinta mea de a bicicli si metrou sau troleu. Da, ii place sa se plimbe toata ziua. Si mie imi place. Acasa ar fi doar un loc pentru somn. Totusi pana va dormi oriunde la ora pranzului, e mai complicat sa ne aventuram departe de casa. Asa ca avem nevoie de ajutor ca sa putem sa deslusim impreuna orasul. Decathlon, Hervis, Sportisimo sunt cateva locuri unde stim deja ce gasim si ce ne place. Am gasit biciclete si trotinete, mingii si cosuri de bachet. Da, iubesc maretia diversitatii si mai ales educatiei pe care o face decathlon zilnic. Astept sa gasesc multe produse, dar uneori lipsesc tocmai ce cautam. Bine ca ne-am lamurit la panou ca mai asteptam pana la toamna ca sa schimbam tipul de bicicleta. Apoi am decis ca un cos de baschet e bun pentru acum. Si doua zmeie. Stiti ce sunt alea? Sunt inca niste lucruri pe lista mea de facut in viata. Da, am citit o carte numita Hotul de umbre de Marc Levy si cand personajul principal inalta zmeul impreuna cu persoana iubita, mi-am dat seama ca eu nu am inaltat niciodata niciun zmeu. Aveam impresia ca e nedrept sa simti atata emotie si sa nu fi avut niciodata ocazia sa inalti un zmeu. Si printre povestile amintite de parinti despre mine era faptul ca strigam dupa un zmeu pe plaja Balalu. Insemna la Ralu, am deslusit eu 20 de ani mai tarziu. Deci imi doream si eu sa inalt un zmeu si nu o facusem inca. Nu am facut-o nici pana acum. Dar da, am luat doua zmee sa le inalt impreuna cu fiul meu. 

Vorbind de cuvinte rostite si neintelese, fiul meu spune kika la multe lucruri. Sotul a depasit momentul in care spune ca e magazinul de mobila. Speram sa intelegem mai repede la ce se refera. Uneori zice la usile care se deschid si se inchid, alteori e o motocicleta, apoi e o masina. Nu prea stim cu ce avem a face. Invatam impreuna. Ki-ka este de fapt tic-tac. Sportul asta de mama nu se refera doar la conditie fizica. Trebuie sa joci mima la nivel de campion. Apoi trebuie sa ghicesti multe dintre cuvinte stalcite. Si cea mai buna lectie a zilei este tocmai nevoia de a folosi mediul inconjurator pentru a ne dezvolta. Asta am fi facut si noi, dar erau alte vremuri. Acum cu copilul incercam sa dezvoltam tot ce putem din interesul sau. Sportiv sau nu, cata vreme nu cedeaza, noi il sustinem. Sportul de mama este de fapt cel mai frumos sport. Apuci sa sustii si sa traiesti emotia sportivului preferat cat de aproape poti.