București
22 Jun, Tuesday
22° C
TOP

Mama SRL

Spectator la violenta

Sunt spectator la violenta si nu este sanatos. Ea trebuie gestionata indiferent de natura ludica sau serioasa a faptelor. Am decis sa scriu acest articol in urma unor scene de violenta gratuita la care am asistat in parc. Si de data asta am stat un pic de vorba cu psiholog Ileana Martini despre ce inseamna sau ce trebuie sa facem cand asistam la scene de violenta. 

Am gasit aceasta tema intrucat in seara asta la locul de joaca, in vazul multor parinti, doi baieti se bateau intr-un mod mai mult decat idiotic. Cuvantul este ales cu atentie. Inteleg joaca si copilariile, prosteala chiar si la varste mature, dar nu pot sa inteleg o dorinta de a consuma un exces de energie intr-o manifestare violenta. Sigur, daca acei copii faceau un sport si exersau pe tartan, era ceva de inteles. Dar ei cautau sa atraga atentia. Mai mult decat atat aveau si un adult care ii filma. Nici nu ma intereseaza care era rolul adultului, dar atitudinea lui de spectator la violenta nu era una normala. 

Iata mai jos cateva intrebari pe care i le-am adresat Ilenei si ale caror raspunsuri sper sa trezeasca ceva responsabilitate in societate pe viitor. 

1. Ce facem cand asistam la acte de violenta?

Este ideala implicarea noastra. Dupa cum se si spune: “ignorarea este tot o forma de abuz”. Daca ne facem ca nu vedem, nu o sa dispara niciodata vreo problema.

2. Ce facem cand un copil este violent si nesupravegheat?

Implicam apartinatorii, luam masuri ca parte din responabilitatea de adult si parinte.

3. Luam masuri cand exista violenta intr-o familie?

Foarte frumoasa si controversata intreabarea! Cumva in plan practic cred ca sunt putini care se implica si iau masuri cand vad nedreptati sau violenta in jur. Moral si social, cum ar trebui sa facem, nu avem cred o directiva decat bunul simt al fiecaruia, propriile credinte si valori.

4. Violenta e prezenta mai mult in mediul urban sau rural?

Statistic mediul rural este mult mai afectat prin lipsa unei infrastructuri a protectiei familiei – politie, protectia femeii si a copilului si lipsa educatiei sub toate aspectele sale.

Eu sunt mereu persoana serioasa. La fel este si fiul meu. Se ia foarte tare in serios. Incerc sa ii transmit si ceva din auto-ironie pentru a reusi sa depaseasca si momentele penibile. Sunt constienta ca fiecare dintre noi avem parte de momente penibile in viata. Adica eu m-am imprastiat pe jos la iesirea de la un eveniment. Erau prezenti multi colegi de breasla si probabil ca multi si-au imaginat, vazand paharul de vin din mana mea, ca m-am imbatat si am inceput sa ma clatin. Ei bine, acela a fost un moment penibil pe care l-am depasit cu multe rasete. Nu era vinul de vina. Calcasem stramb. 

Da, multi copii se “impiedica” si fac tumbe si se dau in spectacol. Nu pot sa sustin insa partea aceasta de sceneta de violenta gratuita care poate avea repercursiuni. Pot rezulta exemple negative pentru cei mici prezenti, intr-o estetica a uratului pe care o detest si intr-o manifestare cel putin hidoasa chiar si pentru mine ca adult. De ce hidoasa? Pentru ca unul dintre copii era ceva mai grasut si altul era zvelt, pentru ca diferenta de greutate dintre cei doi era vizibila in gesturi, pentru ca evident urmarea esecului violentei au fost injuriile. Asta inseamna ca acesti copii nu erau supravegheati, aveau frustrari de acasa si incercau sa isi depaseasca micimea din familie in grupuri cu audienta mai mare prin acte de idiotenie. Mai tineti minte bufonii de la curtile regilor? Ei bine, acesti copii se comportau fix ca acei slujitori fara coloana vertebrala, fara integritate si care inventau circ pentru supravietuire. Culmea este ca un adult statea pe margine si ii filma. Stiu ca traim in era tik-tok, dar oare chiar nu avem nicio concluzie de tras de pe urma “Big Brother”?

Post a Comment