București
22 Jun, Tuesday
24° C
TOP

Mama SRL

draga bunica dear granny

Draga bunica

Cum definesti viata? Cum poti sa iubesti mai bine viata? Draga bunica, de cand il am pe cel mic am descoperit ca de fapt e mai bine sa povestesti copilului despre tot si toate. Si fara sa imi dau seama mi-am definit singura cum pot sa imi educ mai bine copilul ca sa stie sa iubeasca mai frumos viata. E nevoie de bine si de rau ca sa putem aprecia momentele de liniste, fericire, bunatate. 

In 2012 am pierdut-o pe bunica intr-o zi in care se sarbatoreste iubirea. Nu a fost o surpriza pentru familie intrucat ne asteptam cu totii la asta. Era varsta si era boala de care suferea. Si bunica isi pregatise de mult timp “plecarea”. Draga bunica avea deja planul achitat pentru urmatorii sapte ani de pomeni. Impresionant pentru mine. Oricum intreaga experienta a fost dureroasa. Asta pentru ca abia la 30 de ani am ajuns sa vad tot ce presupune moartea si ritualurile. Pana atunci am fost ferita de pierderea unei persoane apropiate, de inmormantari si alte evenimente mai putin placute. Acum in 2020 realizez ca e nevoie sa ii inveti pe cei mici, cu decenta si fara obiceiuri invechite, ce inseamna intreaga viata. Da, avem parte de pierderi si e in regula sa plangem un om pierdut, dar nu e in regula sa le ascundem celor mici ca aceasta parte exista. Sigur ca nu imi doresc sa il pun pe copil sa sarute morti, cum este obiceiul la ortodoxi, dar este in regula sa ne invatam copiii ca exista moarte si ca uneori exista suferinta. Ajungi sa iubesti viata mai bine cand intelegi complexitatea ei. 

Pierderea bunicii a insemnat pentru mine incheierea unui capitol plin de amintiri frumoase si plin de invataturi pe care nimeni nu mi le poate lua. Casa de la curte, garsoniera mica in care locuia in ultimii ani, mersul balansat, “mustele” cusute pe itamina, felul cum radea la povestile mele si mai ales credinta puternic religioasa si lipsita de rautate sunt exact elementele care m-au facut sa o iubesc. Ca sa ma obisnuiesc un pic cu pierderea am pus cateva zile in scris concluzii dupa pierderea ei, randuri care sa ma ajute sa trec mai usor peste despartire.  

 

Draga bunica, am trait sa vad abia la 30 de ani un om mort. A fost impresionant si nu stiu daca realizez inca unde esti. Am simtit nevoia sa incep sa iti scriu ca sa pot sa ma eliberez de presiunea gandului ca nu mai esti. A fost pace si liniste si toti am considerat ca e mai frumos sa te lasam sa te duci linistita, cum ai fi vrut si tu. Nu am vrut scandalul cu claxoane sau cu bocet pentru a respecta linistea in care te-ai dus. Am avut si un pic de soare. A topit soarele parte din gheata si zapada depusa din abundenta in ultimele zile. Si chiar daca am inghetat cu totii de frig, am rezistat si am ascultat predica preotului care a fost foarte frumoasa. A tinut sa recite tot ce trebuie pentru ca tu erai o buna credincioasa si ne-a indrumat si pe noi, cei care nu ne prea ducem la biserica, ce trebuie sa facem ca sa ducem o viata echilibrata cum o numesc eu. Preotul asta a reusit sa ma impresioneze in contextul in care sunt greu de impresionat. Sper ca am impartit tot ce ti-ar fi placut si tie sa impartim. Sper ca totul a fost cum ti-ai fi imaginat si tu. Nu vreau sa te supar. Am incercat sa port doliu. Macar 2 zile. Nu am fost pregatita cu lucruri negre pentru ca imi plac culorile si nuantele. O sa incerc sa port macar ceva negru. Te las acum sa te acomodezi in noua casa cu gradina.

 

Draga bunica, de cand ai parasit aceasta lume, am incercat sa definesc Raiul in mintea mea. Cred ca incerc sa redobandesc controlul intr-o chestiune in care nu il pot detine. Incerc ca astfel sa am senzatia ca totul este sub controlul meu. Este gresit, stiu. Si tocmai de aceea tin sa iti scriu. Stiu ca scriind despre ele voi reusi sa scap de obsesia acestui control. Si poate astfel voi reusi sa il las pe Dumnezeu sa conduca mai departe. Este foarte greu sa definesc in cuvinte tot ce imi trece prin suflet. Este foarte dificil sa reiau controlul asupra propriei mele vieti dupa ce l-am pierdut atat de brusc. Si e ciudat ca sufletul meu imi spune ca esti linistita si calma acolo unde esti. E o liniste pe care o resimt intr-un mod empatic, desi tu nu mai esti aici sa imi spui daca iti e bine, daca te doare sau daca iti lipseste ceva. Sper sa o faci de acolo de unde esti si pe mai departe. Imi e dor de tine. Imi e greu sa accept ca nu voi mai putea sa te sun si sa te aud, dar sunt convinsa ca Dumnezeu te va rasplati cu un loc mai bun decat tumultul si agitatia de aici de pe pamant. Si pentru ca spatiul este infinit, cred ca nu vei mai fi nici la fel de sufocata de aglomeratia orasului. Iti multumesc pentru ascultare si sper sa am ceva mai multa inspiratie data viitoare.

 

Draga bunica, astazi mi-am reluat drumurile pe jos ignorand nametii si mizeria din oras. Am hotarat ca a venit vremea sa incerc sa razbat din starea deprimata in care eram. Am facut asta gandindu-ma la zambetul de pe fata ta cand ma vedeai si a functionat. Am ascultat zgomotele deranjante ale strazii cu un optimism si cu o putere de a lupta impotriva banalului. Am continuat sa merg desi alunecam, am continuat sa pasesc desi o faceam prin balti si am descoperit ca dincolo de mizeria si zapada pe care o vedem in jurul nostru, exista frumos. Am inceput sa uit de imaginea ta in sicriu si am inceput sa imi valorific amintirile cu tine razand, cu tine tinandu-ma strans de mana si cu tine care imi spuneai mereu ca Dumnezeu are un fel de a repune lucrurile pe fagasul lor corect. Iar corectitudinea Lui pare a fi mereu plina de sens. Imi amintesc de mersul prin nameti, de gradina de la curte, de gradina din spatele sau fata blocului, de serbarile toamnei din curtea blocului, de Mickey uitat intr-un tramvai in plimbarile noastre, de mersul cu metroul cu tine si de multe alte momente frumoase. Asa ca am decis ca trebuie sa zambesc mai departe pentru tine si pentru invataturile pe care mi le-ai dat. Iti multumesc pentru toate astea si sper ca acolo unde esti e un loc mai bun, mai frumos, mai verde.

 

Draga bunica, De la tine am invatat cat de important este sa ma rog. Sper sa pot face fata acestei noi provocari de a accepta trecerea ta in lumea despre care nu stiu nimic si pe care mintea mea rationala nu o va putea percepe niciodata. Am aprins patru lumanari plutitoare si incerc pe cat posibil sa fac lucruri bune ca sa aduc ceva frumos lumii in fiecare zi. Imi pare ca nu prididesc sa fac destule in fiecare zi. Sper ca ziua sa fie suficient de lunga ca sa pot face tot ce simt. De cand nu mai esti tu printre noi, tata ia lucrurile mult mai usor asa cum sunt. Parca si-a pierdut exigenta pe care ne-o arata noua tuturor. Sau poate ca i-ai transmis tu de acolo de sus ca trebuie sa fie cuminte. Si cred ca abia acum te asculta. Imi lipsesti, bunica. Imi e greu sa imi deschid sufletul chiar si pe foaia de hartie. Sper sa nu pierd ceva din amintirile multiple cu tine, dar mi-e teama ca daca o sa le pun pe hartie, o sa le uit. Si nu vreau sa uit. Vreau sa tin minte fiecare zambet, fiecare mustrare, fiecare pauza si fiecare vorba pe care mi-ai aratat-o vreodata. Nimic nu trebuie sa plece din mintea mea… Cu drag, a ta nepoata.

 

Draga bunica, am acceptat astazi ca te-ai dus si ca iti este mai bine acolo unde esti. Am primit un semn ca fac ceva bine. Si mi-e mila de oamenii care sufera zilele astea pentru ca nu mai au morfina. Sunt bolnavi de cancer. E o boala despre care tu poti sa spui ce inseamna. Mi se pare injust. Mi se pare nedrept ce se intampla cu ei sarmanii. Este o boala cruda, injusta, ale carei cauze sunt inca inexplicabile si nu pot decat sa sufar in sinea mea pentru ce se intampla acum. Stiu ca tu te-ai fi suparat foarte tare daca ai fi trait sa vezi aceste momente. As vrea sa pot face ceva pentru acesti oameni. As vrea sa stiu si sa am puterea sa concep acel medicament care le-ar lua durerile acestor oameni sarmani. Este inuman! Imi dau seama ca suntem prea multi, dar cred ca trebuie sa gasim o alta cale prin care sa ne imputinam pe planeta, nu astfel. Este injust sa lasi un om sa devina o bucata de carne stricata si sa nu poti sa faci ceva sa il ajuti sa nu mai sufere. Ce bine ca nu ai apucat sa vezi si astfel de stiri! 

 

Draga bunica, astazi am reinceput munca. Am avut un avant de a termina cat mai repede ce am de facut si evident cat mai bine. Mi-a luat insa mult sa ajung la munca si pe drum m-au incercat tot felul de remuscari. Am pornit la drum multumita ca acum nu mai suferi si ca esti bine acolo unde esti, dar acum simt ca te pierd si simt ca incep sa uit de tine si ca imi e greu sa trec peste acest moment. Imi dau seama ca de cele mai multe ori tu erai in lumea ta. Cred, fara a incerca sa iti reprosez ceva, ca obsesia ta de posesie destul de meschina a ajuns sa se transforme intr-o boala. Si cred ca ar fi fost mult mai simplu daca ai fi lasat lucrurile sa se duca asa cum vin. Stiu ca in anumite momente si eu am aceasta problema si am invatat ca obsesia si lucrurile nu ma fac sa ma simt mai bine, ba din contra. Si uite asa mi-am dat seama intr-o zi ca de fapt nu lucrurile ne fac pe noi si ca nu asa ar trebui sa ne conducem viata. 

Duminica am plecat din casa cu gandul sa pierdem vremea aiurea, si ne-a iesit in cale un copilas de vreo 10 anisori care tragea de zor la niste saci cu sticle de plastic pe care le ducea pe niste cutii de lemn. Era preocupat sa nu se rastoarne incarcatura si m-a impresionat. M-am dus si i-am dat niste bani sperand ca in felul asta ii voi readuce zambetul pe fata, dar nu am reusit. Si mi-am dat seama ca un astfel de copil s-ar putea sa ajunga departe pentru felul in care se implica in ceea ce face si asta i-ar putea aduce satisfactii majore intr-o zi. Sau poate o sa reuseasca doar sa ii multumeasca pe niste sefi avari. Oricum ar fi, sunt convinsa ca sufletul lui si dedicatia cu care face lucrurile vor reusi sa ii aduca mai multa fericire. Si de fapt incercam sa iti spun ca am facut o fapta buna si ca am facut-o pentru ca stiu cat de mult iti placeau si tie copiii. Nu am mai apucat sa iti spun ca imi doresc sa te am inca printre noi ca sa imi recapat increderea ca rugaciunea ta ma va ajuta sa imi gasesc linistea ca totul va fi bine. Imi este greu sa stiu ca nu mai am la cine sa sun si cine sa se bucure ca imi aude vocea. Imi e greu sa accept ca nu mai esti printre noi. Imi lipsesti. Si imi pare rau ca nu ai mai avut luciditatea sa putem sta la aceste povesti… Imi lipsesti pentru ca erai omul care m-a invatat multe lucruri cand eram mica si pentru ca incerc sa imi recapat amintirile de atunci. Nu vreau sa pierd ceva si cred ca in curand o sa devina totul uitare. Si nu vreau asta. Stiu ca asta imi spuneai mereu ca o sa se intample. Dar, asa cum ma stii pe mine, nu vreau sa las uzualul si banalul sa ma conduca in viata. Tu esti unul dintre oamenii care si-au pus amprenta in viata mea si de aceea incerc sa nu uit nimic despre tine. Imi lipsesti.

 

Draga bunica, Am inchis muzica in dimineata asta pentru a asculta spectacolul ratelor si pescarusilor pe Dambovita bucuresteana.

 

Draga bunica, incerc sa imi canalizez parte din energie pentru a-mi dezvolta creativitatea si incerc sa nu ma impiedic de partea trista a vietii. Consider ca atunci cand reusesc sa imi canalizez energia spre ceva ce imi place, reusesc sa fac lucruri noi foarte bine. Si de aceea incerc sa imi imping creierul sa munceasca si sa observe tot ce este frumos si sensibil pentru a putea sa il pun in cuvinte. Si cuvintele sa le trimit catre tine. Am trecut astazi prin aglomeratie si am incercat sa imi pastrez calmul si sa nu ma enervez. Aveam suficient timp sa ajung la birou, nu era nimic stresant, somnul nu fusese de 8 ore, dar sunt convinsa ca puteam sa merg mai departe in zi fara nervi si fara ora de somn nedormita. O voi recupera, promit. 

 

Mi-a luat ceva sa trec peste momentul disparitiei bunicii, dar in cele din urma am reusit si mi-am gasit raspunsuri la propriile nemultumiri. Raspunsurile m-au ajutat sa iau decizii care mi-au schimbat viata in bine. Si cred ca trebuie sa traim cu bune si cu rele ca sa putem trai cu adevarat si ca sa evitam socul unei schimbari bruste. Spre exemplu, de la inceputul acestei pandemii nu ma lamentez ca a trebuit sa stam in casa, sa grabim pasul cand treceam pe langa locul de joaca, sa iau copilul in carca si jucariile la brat. Viata este cum este! Trebuie sa ne acomodam schimbarii. E mai bine sa imbratisam schimbarea si sa acceptam noutatea situatiei ca sa traim mai departe din plin. 

Draga bunica sunt atatea lucruri pe care le-am invatat tarziu, dar pierderea ta m-a facut sa plang si sa invat atat de multe lucruri bune.

Post a Comment