Mama SRL

Lumea noastra se dechide in functie de alegerile noastre, lumea lor se deschide in functie de optiunile noastre. 

Mi-am dorit dintotdeauna un partener de nastrusnicii si cutezator. Habar nu am avut cata forta am in mine pana nu am avut acest partener. Iar 2020 ne-a facut sa traim tocmai experiente prin care se deschid lumile noastre. Cand totul a incremenit si frica a starnit un viitor sumbru, noi am inceput sa construim impreuna aventurile lumii noastre. Am inceput cu o vizita la muzeul de arta si ne-am oprit cu mandrie în focuri de artificii la trecerea spre 2021 cu trezit pentru ele și culcat cuminte la loc. Cred ca mi-am găsit în fiul meu partenerul la care visam. 

Lumea noastră, a adulților, e mereu ghidată de temeri, de bariere, de reguli și uneori bariere adiționale pe care ni le impunem. Ce am învațat de când sunt mama? Ca barierele sunt minunate pentru o viață singura și sigura. Dar dincolo de bariere e un haos, un zgomot, o nebunie care te ajuta sa trăiești de fapt. Și mi-am propus sa îmi complic existenta adăugând un plus călătoriilor mele peste aceste bariere. Sa iau și copilul cu mine. Și așa începe un capitol de descoperiri. 

Spuneam de muzeul de arta unde am dus copilul și am scris despre asta. Ei bine, l-am dus și prin Cetăți medievale, biserici fortificate și poteci cu piatra cubica. L-am plimbat în cârcă, în Ergo baby, în cărucior sau cu picioarele lui prin toate locurile în care credeam ca o sa ne fie greu. Am învățat sa mâncăm pe drum și sa fim mereu cu desaga în spinare. 

Și de ce am făcut asta? Pentru ca lumea lor este menită sa deschidă orizonturi noi și sa lase în urma o lume despre care se va vorbi foarte urat la un moment dat. De ce? Pentru ca îmi dau seama cât de nepăsători privim generațiile trecute și cât de nedrepti sunt ei cu lumea noastră. În 2020 am făcut după mult timp un concediu cu părinții mei. Trei generații cu păreri diferite, dar uniți de dorința de a descoperi, cu încăpățânare și neliniște. Ei bine, pentru toți a fost obositor, am cedat după câteva zile de program plin, dar nu am renunțat sa facem lucruri și sa descoperim locuri împreună. Cel mai tare m-a bucurat tocmai călătoria și mirajul de a le dezvălui alor mei împreună cu nepotul locuri noi. Și au fost impresionați și le-a plăcut și s-au bucurat de călătorie. Ceea ce înseamnă ca lumea lor, a părinților noștri, poate fi îmbunătățită dacă le dam o harta cu destinații și nu ii ținem în loc precum majoritatea bunicilor triști care stau închiși în casa. 

Am crescut cu mama care s-a împărțit între munca și copilul eu și care și-a sacrificat comoditatea unui job de la 9 la 5 cu nopți nedormite ca sa lucreze când eu dormeam, iar eu nu dormeam de curiozitate. Am avut acest exemplu în fata și mi-am dorit ca și fiul meu sa vadă măcar jumatate din ce am văzut și învățat eu din copilăria mea. Așa ca, lumea lui devine parte din lumea mea pe care o construiesc cu elemente de poveste: ploi, ninsori, cai și cavaleri, focuri, artificii și uneori banale momente de familie. Toate aceste povesti le creezi într-un mediu controlat și oamenii le iubesc. Când copilul tău iti arata ca o casa construita pentru o reclama și iti spune ca isi dorește și el sa aibă așa ceva, simți ca și alții or sa viseze la exact același lucru și efortul de a face ceva sa se întâmple a meritat. E minunat faptul ca fac ceva ce îmi place și ca îl car pe fiul meu după mine pentru a trai o experiență dincolo de banalul desenelor pe asfalt, a jocurilor de-a v-ați ascunselea sau a mersului pe bicicleta. Nu spun nu niciunuia dintre aceste lucruri. Dar da, lumea lor depinde de universul pe care îl deschidem noi în fata lor. 

Ce a însemnat pentru mine încăpățânarea părinților de a mă duce intr-o casa de țară unde petreceam parte din vacanta de vara? Nu aveam bunici la țară, nici măcar la curte nu trăiau, așa ca am mers ani la rând la Soveja, la “bunica” de acolo. Era o bunica de poveste cu o casa și o familie pe măsură. Primea în gazda pe timpul verii și se bucura de oaspeți și povesti de la București. Era o gospodărie cu doua corpuri de casa, un cires mare la intrare în curte și o mare de porumb plantat în curtea din spate. Prin marea aceea de porumb calatoream noi spre raul din spatele curții și apoi urcam cu părinții pe deal. Nu îmi plăcea, căci eu eram copilul greoi și descurajat mereu pentru greutatea mea. Pe fiul meu, desi îl văd și îl aprecia multa lume pufos, l-am încurajat ca poate sa facă orice. Și el știe ca poate ajunge pe orice vârf sau în orice vale vede cu ochii. Așa ca împreună facem tot ce am crezut ca nu pot face. Acum pot și o fac spărgând barierele unor prejudecăți. Și aș vrea sa regăsesc acel paradis minunat, liniștea fără televizor și fără telefon în care ne scăldăm noi, copiii, și în care ne bucurăm de natura. Nu îmi plăcea la țară, nu apreciam aproape deloc condițiile vitrege, dar recunosc ca îmi amintesc adierea vântului pe vârful dealulului între copaci și senzația râului rece pe care îl treceam sa ajungem pe dealurile de dincolo. Apoi mama cu stilul ei uneori indrazndet ne ducea dimineață devreme la rău sa ne spălăm cu apa rece. Ce a însemnat asta pentru mine? A însemnat o evadare din universul îngrădit al unei societăți triste. A însemnat o evadare pentru mama și tata din rutina unor constrângeri imposibile, a unor frustrări din cauza societății. Și cred ca eliberarea asta a lor însemna pentru noi copiii tocmai soluția unui univers plin de vise. Asta încerc sa construiesc și pentru fiul meu intr-o lume în care statul în casa înseamnă televizor și telefon, in care călătoria cu mașină înseamnă tableta folosita la maxim. Noi ne plictiseam în mașină. Mama cânta de zor sa ne distragă atenția de la plictiseala. Așa ca acum trebuie sa cant pentru fiul meu și uneori devine extrem de obositor. Îmi imaginez acum ce eforturi făcea mama ca sa ne distreze pe mine și pe verișoara mea în copilărie când trebuia sa facem drumuri lungi. Pentru cine nu știe, Soveja și Mamaia erau mereu departe pe harta, căci autostrăzile nu existau, iar mașinile erau leneșe Dacii. 

Lumea lor înseamnă nastrusnicia de a descoperi lumea neîngrădit, de a visa cutezatori spre o lume mai buna, de a salva și a proteja planeta. Lumea noastră e secata de toate aceste lucruri și trista din multe motive. Aud mereu cu tristețe despre de ce ar trebui sa plece tinerii din România și îmi aduc aminte ca și eu visam la asta pana la un punct. Punctul acela înseamnă tocmai experiență asimilata prin călătorii. Tocmai frustrarea ingradirilor te face sa evadezi. Când am descoperit occidentul, am învățat ca e plin de descoperiri miraculoase, apoi am descoperit și cealaltă fata a monedei. Și am ales sa rămân în urma. Nu știu dacă fiul meu va alege la fel, dar sunt pregătită sa îl învăț și sa ii arat ce înseamnă diferențele culturale și sa îl fac sa înțeleagă ce înseamnă adaptarea la culturi și comportamente diferite de ce vezi în bătătură. 

Lumea noastră nu trebuie sa o umbrească pe a lor. Chiar dacă părinții noștri nu au avut timp de noi pe care ne-ar fi trebuit noua și chiar dacă pericolele noastre nu au fost mereu descrise cum trebuie, întrucât nici părinții noștri nu au știut ce înseamnă libertatea, nepoții lor sunt plini de libertate și au dreptul sa facă lucruri la care nimeni nu a visat încă. 

Lumea noastră și lumea lor se contopesc și ne ajuta atât pe noi sa descoperim cât de puternici și rezistenți putem fi, iar pe ei ii ajuta sa invete despre lumea mare și diversa așa cum va fi ea. Lumea noastra se dechide in functie de alegerile noastre, lumea lor se deschide in functie de optiunile noastre. Nu pot sa scriu viitorul, dar pot pași cu încredere în mine și în deciziile mele spre un viitor mai bun pentru fiul meu prin cunoașterea lumii.