București
18 Feb, Tuesday
-4° C
TOP

Mama SRL

Despre frica

 

Astazi m-a trezit frigul care venea pe fereastra larg deschisa. Frigul este ceva bun, dar uneori poti sa suferi din cauza lui. Si nu imi e frica de frig. Sau poate imi e. Despre frica e greu sa vorbesc. Pana sa devin mama am avut tot felul de frici. Si astazi am decis ca, fiind o zi minunata de toamna si luni, e vremea sa ies din haina fricilor mele. Am decis ca e momentul sa schimb rutina. Trezitul matinal lasa loc multor activitati. Am pus rapid niste haine pe mine si am plecat cu o gluga pe cap si castile in urechi sa ma plimb. Am ales sa nu alerg, dar sa incerc miscari noi in ritmul meu de mers. E foarte simplu. E ca un fel de dans. Si e foarte dragut sa apuci sa faci miscare rapid dimineata. Am setat limita la 30 de minute de parc. Si pe masura ce picioarele merg descoperi ganduri pe care le desfasori, temeri pe care le scoti din cutie, capace de ghinde si brusc simti nevoia sa dai gluga jos. Asa am ajuns sa imi dau seama ca am acumulat extrem de multe frici si ca e momentul sa vorbesc despre ele. Pe unele le-am invins, dar raman ca amintire, pe altele le-am pastrat si astazi desi rational imi dau seama ca nu am motive de teama.

Lumea o numeste anxietate, dar eu o numesc in continuare frica. Frica asta ca ceva rau se poate intampla daca fac ce imi place, ma macina. Ma culc dorindu-mi sa imi iau rucsacul la spinare si sa colind lumea. Si el, fiul meu, vrea acelasi lucru. Pentru ca m-a vazut sau m-a simtit pe mine, il vad mereu dornic de plecare. Este mereu dornic de alt loc pana cand i se face dor de casa. Asta il face cel mai bun partener de aventuri pentru mine. Acum nu mai am nicio scuza. Si gasesc iar o frica: daca nu sunt suficient de puternica sa fac fata unui traseu? Daca nu o sa mai am acoperire la telefon? Daca o sa ne pierdem? Daca ne intalnim cu o bestie? Hei, trebuie sa ma opresc acum. Am vazut niste rate pe lac. Si asta mi-a adus la suprafata curajul. Si ratele ar putea fi vanate stand acolo, dar continua sa se plimbe pe lac. Si pana apare pericolul se bucura de razele calde ale soarelui, de apa limpede si de linistea parcului matinal. Da, cred ca de asta nu am mai vazut ratustele de mult timp pe acolo. Se speriasera de barcile care se tot plimba pe lac. Dar tot revin. Deci frica este invinsa. Deci si eu trebuie sa fac la fel. 

De cand am devenit mama, am invatat impreuna cu fiul meu sa imi inving aceste frici. Am invatat sa ma ridic de jos dupa ce am cazut. Bine, el a cazut de cele mai multe ori, eu doar l-am ajutat sa se ridice si l-am sustinut ca poate sa mearga mai departe. Am invatat sa fac cat mai multe lucruri si sa inving ce pare a fi un ostacol. Gandindu-ma la toate acele momente in care din buzita cazuta, a inceput sa rada, am inceput sa dansez mergand in zig zag prin parc. Nici nu m-am gandit sa ma uit in urma daca incomodez pe cineva. Nici nu m-am gandit ca as putea incomoda pe cineva. Si nu am facut-o. A fost un noroc. Daca as fi mers pe trotuarele orasului, as fi avut un pericol la tot pasul. De aceea parcul este cea mai buna optiune pentru mersul pe jos. Erau atat de multi oameni care se bucurau de parc la ora aia. Si norocul meu este ca e si vremea buna si soarele este sus deja la ora 8. In plina iarna nu stiu cum o sa mai pot face aceasta activitate. Sau cu siguranta nu voi mai putea face asta asa devreme. Hei, uite cum gasesc o noua frica: frica de o schimbare care ma va opri sa fac ce imi place. Si apare acel etern: Ce rost are? Are, pentru ca fiecare zi in care fac ceva din ce imi place este o zi castigata.

Frica de ceva nou, frica de ce o sa iasa, frica de daca nu imi iese ce vreau, frica de intuneric, frica de pericole, frica de hoti, frica de inaltimi, frica de goluri, frica de ce mai poate fi? Frica de inaltimi nu e a mea. Fricile mele pot fi imbogatite de o multime de factori din jur fara ca macar sa imi fie realist frica. Nici nu avem idee cate frici putem incarca. Si apoi mi-am dat seama ca dincolo de fricile noastre, ale generatiei ’80, exista de fapt niste temeri transmise de la parinti. Si cand ne dam seama ca noi am purtat fara grija toate fricile, fara sa testam daca e asa sau nu, in virtutea unor invataturi puternic transmise de parinti, bunici, educatori, nici nu mai are sens sa ma ridic din pat. De fapt capacul ala de ghinda gasit pe jos mi-a reamintit ca ghindele pica in fiecare an din copac, iar copacul continua sa traiasca mai departe. Si nu sunt veverite in acest parc. Daca ar fi, as gasi mai putine caciulite de ghinde. Si daca parintii nostri ar lasa deoparte grijile acelea mistuitoare, ar fi mult mai fericiti. Da, se ascultau telefoanele, da, nu aveai libertatea corespondentei, da, erai restrictionat la putine distractii, dar oamenii se distrau. Oamenii stateau pana dimineata si cresteau si copii si faceau si o multime de lucruri pe care noi le avem acum robotizate. Si nu si-au dat seama ca erau atat de fericiti pentru ca le era frica. Si au transmis si catre noi frica de a fi anormal, frica de a nu respecta regulile, frica de a supara autoritatea. Dar noi am descoperit treptat frumusetea libertatii: fricile pot fi invinse. Si generatia asta care creste acum si careia nu ii sunt prezentate multe dintre temerile noastre, face atat de multe lucruri frumoase in mod natural. Lor li se par anormale gunoaiele de pe jos. Generatia mea se plange de lipsa de curatenie, dar nu ar arunca gunoiul unde trebuie. Da, lipsa de educatie, lipsa de incredere si lipsa unui asa-numit bun simt sunt cei mai puternici stalpi ai fricii. Astfel o ridici pe ea pe un piedestal. Astfel o faci “doamna frica”. Ea devine un motiv puternic sa ramai pe locul tau, sa devii violent cu oricine se apropie si sa te instrainezi de oameni.

Mi-a trebuit o plimbare scurta, un pic de aer proaspat, o lumina frumoasa de toamna si ceva ganduri adunate din amintiri si legaturi facute in ritm alert pentru a realiza ca ce ma face pe mine sa nu imi fie teama este increderea ca pot face orice pentru ca respect natura, respect lumea din jur, incerc sa ma ghidez dupa niste principii pe care le am de mica si pentru ca am avut parte de o educatie diversa prin multiculturalitate. De aceea consider ca cel mai important mod in care putem sa ii ajutam pe cei mici sa isi infrunte fricile, este sa le explicam in complexitatea lor ce inseamna zgomotul, intunericul, apa si multe alte lucruri cu care se pot intalni. 

Post a Comment