Povestea curcubeului
Povestea curcubeului este o amintire din copilaria mea starnita de activitatile cu copilul. F era prietenul de familie care venea mereu la noi pentru cateva glume sau cu povesti de la pescuit, vanatoare si gateli. Stia mereu sa ne scoata din momentele incordate si a reusit sa ma impresioneze mereu cu dorinta de viata cu care traia fiecare zi. Fie ca jucau carti adultii, fie ca stateau la povesti si erau galagiosi, fie ca gateau si se intreceau in merindele preparate, el era mereu pus pe sotii si spunea povesti haioase chiar si pentru noi cei mici. Si povestea curcubeului este despre o plansa in care mi-a aratat ce inseamna de fapt curcubeul si cum faci tehnic o astfel de reprezentare pornind de la amestecul culorilor.
Era o tema data de profesoara de la scoala si pe care teoretic o intelegeam, dar pe care parintii mei au considerat-o prea complexa pentru intelegerea mea. Sigur ca ai mei s-au raportat mereu la artisti celebri uitand ca era o tema de scoala, dar am apreciat implicarea pentru ca m-au ambitionat mereu sa imi pastrez standarde ridicate in orice fac. Cu riscul sa depasesc cu greu sentimentul de micime si inutilitate stabilirea unor valori e importanta. Asa mi-am dat seama cate notiuni imi lipseau din prezentarea de la clasa. Incapacitatea profesoarei de a ne capta atentia la ora de desen este o tema inutil de abordat in prezenta amintire. La capitolul curcubeu ar fi trebuit sa ne lase sa experimentam amestecul culorilor si sa incercam sa obtinem diferite nuante si chiar forme iesite din comun. ROGVAIV cuprinde rosu, orange, galben, verde, albastru, indigo si violet. Acestea sunt culorile si aveam tema sa construim cu acestea un curcubeu. Doamna, sotia unui actor celebru, ne-a definit culorile si forma pe care trebuia sa o aiba curcubeul, linie curba. Eram in clasa a sasea si credeam ca am inteles foarte bine tema, desi nu observasem niciodata un curcubeu. Nu ma limita nimic sa imi folosesc imaginatia, dar cumva toti am sfarsit facand niste linii curbe paralele. Bun, greseala parintilor a fost ca nu au avut timp niciodata sa imi arate un curcubeu. Si pentru ca am starnit aceasta amintire recunosc inca o data ca ma bucur ca apuc sa ii arat copilului tot ce pot din lumea inconjuratoare: curcubeu, luna, soare, avioane, nori, stele, ploaie, ninsoare, caderea frunzelor din copaci etc. (Chiar in aceasta dimineata am observat impreuna cum luna se pitea dupa nori si vantul puternic spulbera norii din cand in cand pentru a redescoperi frumusetea ei, apoi aceastea se pitea la loc. Cu rabdare l-am tinut pe fiul meu sa observe spectacolul impresionant.) La ora de desen nu ne-a prezentat nimeni prin exercitiu cum se obtin culorile respective. Parintii mei stiau teoretic despre amestecul culorilor si au incercat sa ma ajute cu obtinerea culorilor, dar nu e asa simplu sa faci o diferenta fina intre indigo si violet. De fapt nici in natura nu le sesizezi atat de bine.
Emotia acestei amintiri a pornit de la un verde perfect obtinut de fiul meu din greseala cand a inmuiat pensula de albastru in galben. Copilul a fost extrem de incantat si surprins de rezultat. Apoi a trebuit sa ii explic ca asta se intampla cand amesteci culorile. Si ma bucur ca el descopera de mic ce efecte are combinarea de culori de baza si ca la scoala nu voi fi nevoita sa ii deschid “cutia” spre descoperirea curcubeului.
Bun, si revenind la povestea curcubeului, la rugamintea parintilor mei a venit maretul F si s-a apuca de treaba sa imi arate ce inseamna un curcubeu. Eu credeam ca o sa imi faca rapid acest curcubeu reprezentat din 7 linii curbe paralele si de culori diferite. Dar nu, el a luat tacticos acuarelele, a inceput sa amestece culori, si-a creat pe o placa de faianta niste nuante prin amestecarea culorilor, iar eu eram fascinata. Avea liniste, rabdare si facea totul cu atentie. Nu era deloc grabit, nu avea presiunea esecului, stia ce cauta in acele culori. Si uite asa am stat cuminte si am urmarit cu atentie ce face. Nu as fi avut rabdarea aia. Inca imi caut rabdarea in treburile astea migaloase. El statea acolo si analiza si adauga rosu, galben, albastru si facea de zor cercuri pe faianta, apoi inmuia pensula, iar mazgalea ceramica, apoi a luat o foaie de hartie din blocul de desen si a incercat efectele culorilor. Nu era nimic special, dar pasiunea cu care dadea cu pensula pe hartie, elibera o energie pozitiva. Si apoi a trecut la foaia propriu-zisa si a facut rapid cele 7 linii curbe pe hartie si gata. Cum? Atat de simplu? Atata liniste si a reusit atat de perfect? Nu mai am acea pictura, dar imi doresc sa o fi pastrat. Sincer am realizat acum cat de importante sunt astfel de amintiri. In incercarea mea de a ma defini ca parinte imi adun toate cunostintele sau incerc sa imi reamintesc notiun diverse pentru a-l invata tot mai multe pe cel mic.
Daca ar trebui sa reprezint acum un curcubeu cu siguranta nu as apela la o forma curba. Sunt atat de multe reprezentari pe care le putem incerca in pictura noastra incat ar fi destul de banal sa redam tocmai forma din natura. Putem aduce ceva original in reprezentare. Sigur ca asta e caposenia mea de a fi altfel. Dar cel mic trebuie sa invete sa nu fie limitat la o imitiatie a naturii sau la ce vede in jur. O numesc visare si indrazneala de a depasi limite. Da, grecii si-au depasit conditia o data ce au depasit zidurile cetatii lor. Mi-a spus-o la facultate un profesor care ne-a dovedit de fiecare data ca nu suntem suficient de bine pregatite, dar care depunea efort in fiecare curs sa ne povesteasca istoria artei. Si tocmai lectia aceea de istorie ma face sa ii dau libertatea celui mic de a visa si a incerca tot ce vrea. Pana sa ajunga la acest melanj a sters degetelele lui murdare de vopsea pe hanoracul pe care il purta. A facut-o cu asa o naturalete incat m-am simtit foarte linistita sa il las sa fac asta. Imi doresc mult sa nu se simta constrans de reguli stupide raportate la “curatenie”. Nu e cazul sa tin copilul nepatat. El traieste o viata normala. Stie ca daca se murdareste pe lucruri, acestea se spala, iar distractia continua. Si da, stie sa se aseze pe jos pe strada daca acolo simte nevoia sa o faca. Ieri a facut asta pe asfaltul ud. Hainele au intrat la spalat cand am ajuns acasa, dar copilul a fost fericit de libertatea pe care a avut-o afara. Asta inseamna sa creasca liber: sa cuteze sa depaseasca bariere. Nu stiu daca va fi artist sau nu, dar cu siguranta trebuie sa il las sa isi dezvolte toate veleitatile. A, si de cand il am pe cel mic, scriu cu lejeritate cu mana stanga. Am semnat de curand cu ea si nu mi-a iesit gresit. Asta pentru ca sunt ambidextra si am fost constransa sa scriu cu mana dreapta, dar de curand ma simt mult mai natural sa scriu cu ea.
Lectia zilei de astazi pornind de la amintiri este lasa-i pe cei mici sa simta ce inseamna sa amestece lucrurile, vor trage singur concluziile necesare si isi vor organiza lumea dupa propria viziune. Povestea curcubeului este despre culoare, nuante si despre viata in sine.
