București
11 May, Tuesday
22° C
TOP

Mama SRL

tara lui stiu pe cineva

Tara lui stiu pe cineva

Stiu pe cineva care stie pe cineva, care te poate ajuta. Nu ai auzit frecvent asta? Suntem tara lui stiu pe cineva. Este echivalentul lui recomand pe cineva. Este poate o urmare a vaicarelii continue care spune “am nevoie de ajutor de la cineva”. De obicei “ajutorul” recomandat nu este la fel de saritor ca cel care il recomanda. Asta pentru ca suntem obisnuiti ca recomandare sa fie o obligatie. Adica recomandarea il obliga pe cel recomandat sa ajute. Intermediarul vrea mereu sa faca o fapta buna. El e multumit si vrea sa ajute si pe altcineva. Isi baga un pic nasul in treburile altora. Dar niciodata cel recomandat nu pare sa aiba nevoie de clienti sau de ajutor. Oare asta vine din vremea apusului regim totalitar?

Tin minte o poveste despre un doctor care a venit sa ma vada si a fost si mai de ajutor cand a auzit ca ai mei au capsuni la congelator. Va imaginati ca acel medic, stalp al unei societati sanatoase, avea lipsuri mai mari ca noi, muritorii de rand? Ei bine, am rumegat povestea, incercand sa vad unde scade limita unei demnitati umane spre deservirea unui juramant conditionat de nevoile personale.

Desi imi place sa sar in ajutor, am inceput sa evit pe cat posibil sa recomand spunand stiu pe cineva. Da, cunosc multi oameni pe care ii recomand profesional, dar uneori acei oameni pot avea alte planuri si recomandarea mea poate sa ii incurce. Exista si momente cand dai o mana de ajutor unor colegi, dar in plan personal cel mai frumos este sa stai deoparte de recomandari. De cele mai multe ori oamenii cauta de fapt sa vorbeasca despre problemele lor si sa fie ascultati. Nu cauta neaparat un raspuns care sa le ofere o solutie. Ei de fapt au o incarcatura sufleteasca si vor sa o descarce. Stiu pe cineva care poate sa te ajute poate ar trebui sa ii indrumam catre o iesire cu prietenii la un pahar de vin sau poate chiar la un psiholog. Nu glumesc cu aceasta ultima recomandare. Nu am fost de ani de zile, dar tin minte din vremea liceului, cand de altfel ai cele mai multe probleme majore, si cand ieseam de acolo fara prea multe probleme. Doar fixatiile ramaneau. Si cu umor ma gandesc mereu ca as fi rezolvat mult mai multe lucruri in momentele de cumpana. Aici ironia, sarcasmul si hazul de necaz te ajuta mereu mai mult. In primul rand te poti desprinde de situatie si sa privesti usor detasat. Astfel descoperi ca problema e de fapt din alta parte, ca de fapt nu e chiar o problema si ca de fapt nu ai nevoie de nicio recomandare.

Si ca o continuare a povestii din copilarie, cand am plecat din pozitia de angajat, am primit emailuri de incurajare si ajutor. Nu am vrut sa apelez la ajutorul recomandarilor. De ce? Pentru ca o recomandare obliga. Asta am crezut mereu. Si cred ca atunci cand esti obligat nu mai poti fi echidistant. Sigur ca recomandarea poate fi o simpla trimitere catre un specialist in momente de cumpana si atunci primesti mai usor acel “stiu pe cineva”. Dar tara noastra e plina de cunoscatori si vorbe de duh. Un Doamne-ajuta! nu te ajuta, dar nici nu te incurca. E pur si simplu palavrageala. Uneori pot fi recomandari care nu se potrivesc cu nevoile noastre. Stiu pe cineva intr-un context dat poate fi chiar omul potrivit. E posibil ca acel profesionist, de altfel, sa nu fie potrivit altei persoane.

Sunt persoana care ofera mereu ajutor si chiar acest blog l-am inceput din dorinta de a arata partea buna a vietii de mama si a cetateanului care traieste in Romania. Nu mai suportam vaicareala continua despre depresie, probleme legate de alaptare si panica referitoare la expunerea copiilor la televizor si tableta. Dar ce am invatat de cand tot scriu despre lucruri normale care imi plac sau care ma deranjeaza, este ca traim intr-o tara in care ne cam plangem de mila. Asteptam mereu o interventie divina sau pur si simplu mila celorlalti. Tara lui stiu pe cineva inseamna in primul rand o nevoie de a ne implica in treburile altora si asta nu e bine.

Sursa foto: pexels.

Post a Comment