București
28 Jan, Thursday
-1° C
TOP

Mama SRL

tara lui doamne-ajuta

Tara lui Doamne-ajuta!

Aseara am terminat de vizionat ultimul sezon din Greenleaf si dupa am adormit foarte linistita ca o nedreptate a fost indreptata. Apoi dimineata m-am trezit cumva ingandurata si am incercat sa analizez detasat faptele. Am dat skip de multe ori pana sa accept sa vizionez acest serial. Nu am vrut sa urmaresc un serial cu si despre religie. Apoi m-a atras subiectul din perspectiva unei tari plina de o generatie pierduta in religiozitate. Tara lui Doamne-ajuta! numesc eu aceasta atitudine aparent pioasa. De cate ori se intampla ceva spunem Doamne-ajuta! Cand avem un necaz tot Lui ne adresam. Scriem cu majuscule numele lui si hai Doamne-ajuta! Avem grija sa punem pe hartie mortii si sa dam pomeni. Ne inghesuim la Biserica si gasim mereu indurare intr-o fiinta pe care nimeni nu a vazut-o de fapt. Avem asteptari mai mari de la un necunoscut decat de la propria persoana. Ne e teama ca am putea realiza ceva si daca nu reusim o sa rada lumea de noi. Altfel spunem “Nu a dat Domnu’ sa ne iasa si noua asta”. Hai Doamne-ajuta! sa fie bine. 

Cand am inceput sa urmaresc serialul m-a intrigat premiza ca era inspirat din povestea producatoarei Oprah Winfrey in care abuzul ramasese ascuns sub umbra slujitorului Domnului. America este tara cultelor religioase care sunt la fel de oficiale si niste veritabile business-uri ca orice boutique de colt. Oamenii se duc la biserica sa vada un spectacol care sa le dea speranta. Acolo totul trebuie sa fie plin de opulenta. Daca esti ascultator si imparti din propria saracie vei avea parte de o viata eterna in Imparatia Domnului. Nu tine prea mult la avutia de pe Pamant caci acolo sus este de fapt Raiul. Opulenta acelor oameni sta povara de fapt pe spatele enoriasilor. 

Biserica Ortodoxa este si ea o afacere, doar ca la noi preotimea nu reprezinta un business independent, ci sustinut de autoritatile locale. Doamne-doamne nu ajutat atat de mult cat ajuta chiar Ministerul Cultelor si respectiv autoritatile locale. Avem o serie de reguli dupa care sunt platiti preotii si cativa angajati ai bisericilor. In principiu preotimea se rezuma la persoane de sex masculin. Si cum generatia mea iese in strada si cere egalitate de drepturi intre femei si barbati, nu prea vad rascoala impotriva stapanirii masculine in acest cult. Probabil ca la noi nu au iesit inca suficiente adevaruri la suprafata ca sa reprezinte motiv de revolta sau generatia religioasa nu s-a saturat inca de evlavie. 

tara lui Doamne-ajuta!Intr-o cultura organizationala bazata pe starnirea milei si deschiderea buzunarelor pentru familia conducatoare a bisericii, care locuia intr-un casoi mai mare ca ferma Dallas a familiei Ewing, se intoarce fiica ratacitoare. Poate ca Oprah a vrut sa hiperbolizeze avutia preotimii din dorinta de a crea un pic de ura la adresa institutiei in sine. Nici nu conteaza ce biserica frecventau enoriasii. Casa Domnului, Templul trebuia sa fie o casa mare, sa impuna respect, sa aiba bancute pentru public si scena pentru inalt prea sfintia sa si corul. Deja ne indepartam de opulenta aurului si a jocului de lumini si umbre cunoscut de religia crestina. Vorbim deja de un crestinism minimalist modernist indreptat catre industria entertainmentului. Este impresionant cat de mult show-business este pus in aceasta biserica. 

Si toata aceasta opulenta in vreme ce noi traim inca intr-o lume in care invatam multe lucruri din lumea civilizata. Exista inca multe case si chiar scoli care au wc-ul in curte. Avem inca multi copii care ies in frig sa isi faca nevoile in timpul zilei sau chiar pe timp de noapte cum suntem in plin sezon toamna-iarna. Si noi cei de la oras ne plangem cand avem 19-20 de grade Celsius in apartamentele noastre comuniste, unde putem pune o mancare la cuptor si sa incalzim si casa. Avem nevoie de ceva mai multa realitate ca sa putem imbratisa frumusetea vietii noastre asa cum o avem deja. Ce incerc eu sa imi spun si mie in fiecare zi este ca fara Doamne-ajuta! si cu mult realism putem determina mai bine cursul vietii noastre. Adica putem realiza mai simplu care sunt realitatile unei vieti mai bune si unde e cazul sa adoptam modernismul si unde sa il ignoram. 

tara lui Doamne-ajuta
Ce e de fapt deranjant in familia Greenleaf este faptul ca nimeni nu e un stalp de corectitudine: preotul isi inselase sotia, sotia lui avusese un copil cu alt barbat, fiica lor fusese violata de unchiul ei, o alta fiica a avut un copil la o varsta frageda si l-a dat spre adoptie, fiul preotului a avut multiple aventuri in afara casniciei si cred ca deja am enumerat intreaga telenovela. Si de fapt profunzimea gandirii mele a plecat cand am realizat ca din toata predica bisericii nu se aplica tocmai grija fata de proprii copii. Toti din familie traiau un fel de telenovela ieftina in vreme ce copilul abandonat traia propria lui drama rezultata din abuzuri multiple si dintr-un mediu destabilizat in care a crescut. Familia traia in opulenta si aparenta puritate ascunzand de fapt multiple pacate in spatele predicii religioase. Atunci am inceput sa ma gandesc mai profund la problema exemplului propriu in religia crestina. Cum au mai fost scandaluri si in biserica catolica unde au aparut copii abuzati de preoti si scandaluri ascunse, cred ca trebuie sa regandim un pic aceasta inclinatie spre o salvare divina. Pana la urma salvarea nu are ce cauta in situatii deraiate, iar in natura umana exista pacatul si greseala, deci omul nu poate mijloci divinitate. Si pentru ca suntem persoane rationale divinitatea este o conceptie proprie asupra unei fiinte in care avem mai multa incredere decat in propria persoana. Exista si religii care sustin cu vehementa ca puterea realizarii oricarei dorinte sta chiar in noi. De aici cred ca Doamna-ajuta! devine un “Hai ca pot!”. Si chiar cred ca putem sa facem orice daca ignoram temerile personale. 

Articolul face parte dintr-o serie numita “Tara lui...

Post a Comment