București
21 Oct, Thursday
15° C
TOP

Mama SRL

ierbarul nostru de suflet

Ierbarul nostru de suflet

Cand ai timp sa analizezi natura de la starea de muguri din primavara si pana la trista cadere a frunzelor toamna sau chiar prima zapada din Decembrie, pui suflet sa pastrezi momentele in amintiri placute. Asta am facut eu cu frunzele adunate in joaca in plimbarile noastre – le-am uscat si aranjat in ierbarul nostru de suflet. Am angajat copilul in activitate, am stricat cateva frunze, am depanat amintiri si impreuna am construit noi amintiri. A fost un moment bun sa folosim timpul petrecut in casa pentru a invata lucruri noi. 

 

De fapt, starea de urgenta a pornit pentru mine cea mai puternica si continua invatatura despre rolul de mama. Poate pana in 2020 nu am realizat prea bine ce presupune toata aceasta joaca. Pana atunci imi doream sa mai fac si o scoala pe langa obligatiile profesionale si cele de mama si sotie. 2020 mi-a oferit cea mai puternica invatatura si am descoperit cat de multe activitati mi-au lipsit din copilaria mea. Unul dintre ele este tocmai realizarea unui ierbar. Am strans mult mai multe frunze decat aveam nevoie sa centralizam tipurile de copaci intalniti, dar fiecare avea o poveste asa draguta, incat nu am putut sa o lasam in urma.

Ca sa spun toata povestea acestei dorinte ascunse, o sa mentionez ca realizarea ierbarului a fost o tema de clasa a 5-a, daca nu ma insel, pe care am ratat-o. De ce am ratat-o? Pentru ca era o practica despre care profesorul nu a mentionat fiind rutina. Iertati-ma ca nu m-am gandit vreo clipa sa citesc in memoria ancestrala a stramosilor ca asa se face. Asa se facea, dar eu nu am stiut. Regret intr-un fel ca nu am apucat sa fac aceste lucruri simple cu parintii mei. Ierbarul m-ar fi apropiat si mai mult de natura. In perioada ’92-’96 parintii erau prinsi cu munca si cu siguranta, nu era deloc interesant pentru ei sa ne plimbe pe noi prin parc sa adunam frunze. Am descoperit aceasta pasiune mult mai tarziu si acum, de cand cu cel mic, incerc sa il invat si pe el ce inseamna respectul fata de natura. Dar ca sa putem proteja natura trebuie sa o intelegem. Si de aceea m-am apucat sa ii pun frunzele adunate intr-o forma pe care copilul sa o inteleaga. Am incercat figurine, dar cred ca la 2 ani e inca prea mic sa inteleaga. Asa ca m-am apucat sa lipesc frunzele pe categorii sau intr-o combinatie din care sa inteleaga diferitele specii care traiesc impreuna. E nevoie sa le explicam celor mici inca de pe acum ce inseamna copacii, ce beneficii aduc ei prin umbra si oxigen, care este ciclul naturii si cum functioneaza anotimpurile. 

Si acum m-am rasfatat calmandu-ma singura cu aranjatul si lipitul frunzelor. Urmeaza zile in care sa le deslusesc ce specie sunt. Cred ca o fac mai mult pentru mine. Cred ca imi e inca rusine fata de profesoara de biologie care chiar incerca sa ne invete despre natura in vreme ce eu nu intelegeam cat de importante sunt plantele. Am descoperit ulterior, dupa ce am invatat ca e important sa reciclez si sa reduc din consumul inutil de materiale greu biodegradabile. In loc sa folosesc fantasticele pungute de plastic, e mai bine sa apelez la sacose de panza. Si bunica mea folosea. Doar generatia parintilor indeasa multe plastice si considera ca dupa ei poate veni potopul. Nu o spun cu rautate. E greu sa educi oamenii dupa ce au decis ca tot ce era in vremea comunismului era gresit. Desi tanjesc dupa o perioada linistita in care stiai ca dupa ce ai terminat facultatea trebuie sa te angajezi si apoi tot restul vietii este asigurat: casa, masina, televizor, scoala si facultate pentru copii. Pe de alta parte societatea totalitara iti impunea si reguli. Nu era lumea de acord cu regulile. De fapt am o amintire din anul 1988 cand am mers sa adunam castane de prin parcuri si din cimitir si tin minte ca nu intelegeam de ce faceau glume ceilalti copii mai mari. Eram asa serioasa ca trebuie sa culeg castane incat nici nu realizam ca ne plimbam printre morminte. A fost o aventura in toamna tarzie cand ziua se scurtase destul de mult si noi umblam sa adunam pentru scoala necesarul minim pe care trebuia sa il aduca fiecare elev. Regimul iti impunea sa strangi castane, sa aduni carton, sa strangi sticle, sa participi la alte activitati civice. Nu era gresit. Era o modalitate de a aprecia orasul, de a vedea ce inseamna munca grea de la tara si a respecta munca celorlalti.

Stiu ca si copacii se deterioreaza, dar noi ar trebui sa plantam copaci si sa impunem autoritatilor sa faca tot mai multe zone verzi. Noi credem ca putinul rau pe care il facem noi nu are cum sa impacteze atat de mult planeta. Dar de fapt putinul nostru cu putinul celorlalti creeaza o mare de pustietate. M-am gandit ca ierbarul pe care il fac acum cu fiul meu poate fi unic in viitorul apropiat si poate e o realitate pe care copiii lui nu o vor mai recunoaste. Ati vazut ca se imputineaza copacii? Ati vazut ca e greu ca un copac sa creasca mare? Am observat cat de greu au crescut niste copaci ingrijiti plantati acum 20 de ani. Le-au trebuit 20 de ani ca sa ajunga sa faca umbra. Noi vom avea dupa 20 de ani de ignoranta un impact devastator. Asa am ajuns sa ma gandesc mai mult la copaci. Uitandu-ma la frunzele alea pe care le lipeam in ierbar, analizand nervurile fiecareia, am inteles povesti, am vazut ca anumite seminte cad la baza copacului si nu mai au sansa sa se dezvolte intr-un copac din cauza umbrei parintelui, iar altele sunt purtate de insecte sau pasari sau simplul vant si au ocazia sa devina un falnic copacel. Suntem fiecare in adierea vantului, dar uneori un copac te poate adaposti de ploaie sau de soare. Avem nevoie de o oaza de oxigen si cel mai mult am resimtit nevoia de verde in perioada de urgenta cand cautam adapost pentru noi din lumina puternica a soarelui de primavara, vara si chiar toamna. Ierbarul aminteste cumva de fiecare plimbare facuta printre frunzele verzi, prin iarba galbena sau prin covorul de frunze de pe trotuar. Ca sa avem ce povesti, avem nevoie de amintiri.

Post a Comment